Întrebări frecvente


Ce acte sunt necesare pentru înscriere?

Pentru a putea înregistra copilul dumneavoastră la clubul nostru avem nevoie să completăm un dosar care să conțină următoarele documente:

- Formular de înscriere completat
- Fisa medicala completată
- Certificatul de naştere al copilului (xerox),
- Actele de identitate ale părinţilor (xerox),
- Aviz epidemiologic,
- Coprocultura,
- Coproparazitologic (Giardia),
- Exudat nazal,
- Exudat faringian,
- Copie carnet vaccinari.

Acordăm o atenție deosebită stării de sănătate a copiilor, astfel încât să oferim întregului colectiv de micuți garanția că este în siguranță la clubul nostru.

Ce se întamplă dacă un copil are anumite restricții la mâncare?

Restrictiile la mâncare, precum si diferitele alergii vor fi notate in fisa medicală. Astfel, se va putea sorta sau inlocui măncarea primită.

Care este vârsta minimă de acceptare în club?

vârsta minimă de la care vă puteți înscrie copilul este de 2 ani.

Ce se întamplă dacă copilul plânge când părinții sunt plecați?

Nevoile emoționale ale unui copil sunt la fel de importante ca orice altă arie de dezvoltare. Vom încerca să-l liniștim și să-l calmăm aducându-i aproape obiectele, lucrurile sau mesajele familiare. Fiți siguri totodată, că dacă acest lucru se întâmplă, va vom contacta la numărul de contact în caz de urgență.

Ce trebuie să aibă copilul în saculeț?

La venire, copilul va trebui să aibă un rucsac conținând cel puțin:
- papuci de interior,
- un schimb de haine,
- pampersi, dacă este cazul,
- periută si pastă de dinti,
- prosop,
În fiecare zi de luni, copiii cu program prelungit au nevoie de pijama. Toate aceste lucruri vor pleca cel târziu vineri acasă la spălat.

Cum pot să-mi ajut copilul să se acomodeze?

Copiii pot avea diferite abordări privind acomodarea. Este important să avem incredere in educatorii grădinitei cu ani de experientă in acest domeniu, astfel incat să putem fie pleca discret cand copilul este preocupat de ceva, fie pleacă spunand ferm ‘La revedere, ne vedem la ora X’, dupa caz sau la sugestia educatorului. In ambele cazuri insă este foarte important să ne tinem promisiunea de a reveni la timp, pentru că 5 minute este un timp mult prea lung pentru un copil in proces de acomodare. Dacă un copil nu poate fi linistit ori calmat, fiti siguri că vom suna de indată la numărul pentru urgente.

Dacă un copil poartă încă pampers, poate veni la club?

Procesul de renuntare la pampers tine de o anume independentă a copilului pe care acesta o va căpăta cu timpul. Clubul nostru acceptă acest lucru, considerind procesul parte integrantă a ariei de dezvoltare personală, socială si emotională. Recomandăm insă o anumită comunicare si consecventă cu mediul parental, esentiale in tot acest proces.

Pentru o mai bună acomodare, cum este indicat să inceapă copilul activitatea, cu un program scurt sau cu un program lung?

Procesul de acomodare depinde in egală măsură atât de atitudinea copilului cât si a părintelui. Recomandările privind acest lucru pot fi făcute de educator după câteva zile de observatie.